Cum se poate explica aşa ceva? Stau şi mă întreb, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Cum poţi să faci pe cineva care nu are nici o treabă să înţeleagă ceva ce pentru tine este atât de important. Căci într-adevăr acest articol se adresează în principal ignoranţilor. Acelor ,”suporteri” liniştiţi de la tribune, acelor ziarişti, acelor părinţi, acelor prietene, în general majorităţii. Acelor oameni care nu ne înţeleg. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu vreau să patetizez, dar presimt că o să-mi fie imposibil.
O să încerc un scurt istoric şi categorisire formală a acestui articol ,”tifo”. Cum era de aşteptat, fularul a fost prima dată folosit de englezi. El era confecţionat rudimentar din lână groasă sub formă de dungi simple groase, bicolore în culorile clubului. Apoi, odată cu înfiriparea şi ulterior explozia fenomenului superterilor organizaţi în Italia, fularele şi modul lor de folosire (întinse deasupra capului) au fost preluate şi de italieni. Bineînţeles, cum se întâmplă de obicei, lucrurile au evoluat şi s-au rafinat. Fularele au început să se fluture deasupra capului, strânse în două (ştiţi voi..). Dar cea mai spectaculoasă evoluţie a înregistrat-o coloritul şi forma lor. Astăzi întâlnim fulare foarte late, altele foarte lungi, altele micuţe ca lăţime şi lungime. Se fabrică într-o infinitate de ţesături şi de materiale: lână, bumbac, poliester. Se folosesc şi o imensitate de culori. Nu mai vorbesc de varietatea de embleme şi simboluri. Astăzi se fabrică şi se folosesc fulare foarte specializate: pentru a-ţi afişa ataşamentul faţă de club, pentru un jucător anume, pentru a-ţi exprima ura faţă de un alt club sau chiar grup de suporteri adverşi. Sau pentru a comemora vreo dată specială ori vreun erou.Evident şi acest articol atât de drag lumii noastre a fost atins de comercialism. Cluburile scot bani frumoşi pe nişte fulare fără nici o legatură cu nimic. Vezi exemplele recente din Spania si Germania cu fulare ,,de firmă” adidas, kappa, etc. Mai grav e că şi grupuri organizate de suporteri îşi vând cu prea multă uşurinţă materialele. La început totul a pornit din dorinţa de a-şi câştiga autonomia financiară faţă de club. Apoi lucrurile au scăpat de sub control, totul transformându-se într-o industrie. Ca lucrurile să fie şi mai grave a apărut şi s-a dezvoltat teribil industria pirat. Aşa că, în zilele noastre, fularul a devenit ceva banal şi uneori trivial. S-a pierdut din respectul şi veneraţia cu care era privit odinioară. De aceea, ca o tendinţă normală, ultraşii au început să se retragă din acest curent mercantilist. Ei îşi produc propriile fulare, în serie limitată şi le poartă discret pe sub un guler, lăsând să se întrevadă doar câteva dungi. Ei nu doresc să fie asociaţi cu marea masă de ţărani care nu au nici o treabă cu fenomenul şi de fapt cu clubul respectiv. Desigur un alt factor pentru discreţia lor este persecutarea animalică la care s-a ajuns în prezent din partea forţelor de ordine. Chinurile şi suferinţele pe care le traieşte un ultras într-o deplasare nu pot fi nici măcar bănuite de restul oamenilor. În fine, asta e o altă poveste, nu vreau să divagăm.
Acum vreau să vă prezint ce simt eu, personal, faţă de fularul meu. Am vrut doar să fie o scurtă introducere dar…oricum nu-mi pot ajunge 1.000 de cuvinte să explic ce simt într-o secundă, când îl înnod la gât. Cum ştiţi şi voi , în Romania s-a dezvoltat chinuitor de târziu şi de încet fenomenul. La început (‘95, ‘96 ) nu existau fulare. Ţin minte că Dinamo nu scosese nici măcar un fular pe piaţă. Existau nişte cârpe ridicole, subţiri şi lungi , pe care nu se punea problema să le purtăm. Sufeream îngrozitor. Mai ales că luasem contact cu SuperTifo şi cu lumea de vis a ultraşilor italieni şi mai ales că Steaua avea nişte fulare.Mă rog, oribile, pe o singură faţă , scris simplu, dar erau! Îmi aduc aminte cum m-am simţit după ce în urma unei acţiuni la sala Floreasca, la un meci de handbal parca (Doamne ce vremuri erau atunci !), am reuşit să capturez un fular. La cât trăsesem de el, se lungise foarte foarte mult. Arăta patetic. Dar tot m-am simţit naşpa că “ia uite mă steliştii au fulare şi noi nu avem”.
Îmi amintesc cât îi invidiam pe cei mari din galerie care aveau fulare străine: Liverpool , Benfica, Bari,Koln etc. Mi se păreau extraordinare dar şi imens de scumpe. Apoi….miracol! Am reuşit în sfârsit să-mi achiziţionez unul. Am cumpărat de la prietenul unei colege de clasă din liceu. Tipul era un ţigan negru ca smoala care stătea prin comuna Roşu. M-am dus la el acasă, era un băiat de treabă. Când l-am văzut atât de colorat, frumos împăturit şi parfumat, am înnebunit. I-am dat banii(destul de mulţi) fără să mă mai gândesc. Ţin minte cât oi trăi, primul meu fular a fost cu Bo SparenBank. Nu era el cu vreo echipă faimoasă dar măcar era al meu şi mai era şi original. Nu mai avea nimeni, ce a mai râs de el Mihnea Ionescu când l-a văzut… Oricum eram foarte mândru. Apoi ţin minte că cineva a vrut să mi-l fure. Era la un meci acasa şi era un nesuferit beat care se cunoaştea cu cei din (viitoarea) Nuova Guardia. Spre lauda lor s-au băgat şi mi l-au salvat. Începuse epoca Il Borsallino, singurul magazin specializat din Bucureşti şi cred că din întreaga ţară la acea dată. Era un fel de Mecca, era vis-a-vis de stadionul Naţional. Mai târziu, mi-am cumparat (la fel foarte scump), spre regretul meu ulterior, un fular verde cu…Werder Bremen. Ce nebun! Iar s-a râs de mine. Apoi l-am schimbat cu unul cu Parma apoi cu unul cu Roma. Unul alb-rosu foarte frumos. Le schimbam, nu mi-a plăcut niciodată să le colecţionez. Eu am un alt hobby: ULTRA’ !
Apoi….marele moment 1999. Punctul de cotitură pentru mine. Un an plin de semnificaţii. Atunci în acea iarnă plină de speranţe (Dinamo se pregătea să cucerească un nou titlu după o dureroasă aşteptare). În acel pub, din faţa clubului, plin toată ziua şi toată noaptea, cu tineri entuziaşti. Atunci şi acolo a luat fiinţă un nou grup ce s-a numit simplu: Boys. Într-una din acele seri obişnuite, în acel pub plin de fum de ţigară şi de planuri a intrat Răzvan (membru fondator al N.G.-ului) şi dintr-un rucsac negru a început să le scoata. Nu-mi venea să cred: fulare în dungi ! INCREDIBIL !
Am visat la asta 2 ani. Nu am putut să port comercialismele scoase de club cu Nuova Guardia, Forza Dinamo, etc. Pur si simplu nu am putut! Visam de ani de zile, tânjeam după nişte fulare care să înlăture mesajele agresive şi ridicole după fularele comerciale, care să înlăture câinii de prost gust, sângele, bâtele şi mai ştiu eu ce prostii nedemne de un ultra’ veritabil. Şi s-a întâmplat, nu-mi venea să cred. Era o premieră naţională! Evident că nu mai aveam bani. Era cam scump acolo. Mi-era groază să nu se termine. Se făcuseră numai 100.Pe fond negru 60 si pe fond gri 40. M-am rugat de Răzvan să-mi oprească pentru mâine că pot face rost de bani. Nu am reuşit să strâng cei 60.000 Nu erau scumpe, cele ,”normale” erau cam vreo 100.000. Până la urmă aproape că am făcut chetă prin bar şi l-am luat.
Reuşisem, eram în posesia CELUI MAI FRUMOS FULAR DIN LUME !!!!. Fără nici o exagerare asta am simţit atunci şi asta SIMT ŞI ACUM, după 5 ani. Eu mi l-am ales pe fond negru, probabil din cauza “rădacinilor” mele milaniste. Băieţii au vrut iniţial să ne luăm toţi pe gri, erau mai baieţeşti. Probabil că aveau dreptate. Dar mie mi-a plăcut ăsta!
Apoi a urmat un lung şir de întâmplări. La fel ca viaţa mea fularul meu a cunoscut şi bune şi rele. Asta ne-a unit. A fost murdar în ultimul hal, transpirat, udat de lacrimi, chiar şi de sânge odată. A fost îmbibat cu gaze lacrimogene şi sărutat de multe, multe ori. Spălat de mine cu infinită grijă…îmi amintesc ce panicat am fost la început că unu’ (Grasu’) şi l-a spălat cu apă fierbinte şi se decolorase puţin, albul prefăcându-se în roz.
Ce pot sa vă mai zic oameni buni ?!? Că am făcut chiar şi sex cu el la gât, că îl iau oriunde, la munte sau oriunde e frig şi că îl prefer în locul altor fulare mai groase şi mai călduroase.Vreţi să vă spun că m-a salvat de atâtea ori acoperindu-mi faţa la bătai. DA ! e adevarat toate astea sunt adevărate! Mi-a susţinut chiar şi mâna rănită cu o ocazie într-un tren.
Înnebunesc când mă grăbesc să plec la meci, băietii sunt la uşă sau mă aşteaptă jos şi eu nu-mi găsesc fularul. Unde e ?!? Ce am făcut cu el ?!? L-am uitat pe undeva ?!? Ţip la cei din casă! Când deschid şifonierul să caut altceva şi-l văd acolo parcă îmi vine să zâmbesc, parcă mă calmez: totul va fi bine. Oricum, cred că toată lumea face la fel, eu când îmi cumpăr haine noi (nu contează, jeans, geacă, tricou etc) ajung acasă şi primul lucru pe care îl fac e să le probez din nou în faţa oglinzii de data asta cu fularul la gât.
Ce poate fi mai frumos când cobori în faţa blocului şi îi vezi pe ai tăi aşteptându-te cu ochelari de soare, zâmbete pe buze şi o bere în mână. Ei, ca şi tine , cu acelaşi fular. Şi atunci înţelegi: gândesc şi simt la fel. Eşti cu ai tăi. Uiţi de tot! Când te dai jos din acel autocar şi e o dimineaţă friguroasa dar însorită. Când eşti puţin confuz de oboseală şi băutură. Când umbli pe străzile pustii ale unui oraş necunoscut. Când cei cu fulare ca tine încep să glumescă şi să se dezmorţească la o pizza şi o (altă) bere, MAI EXISTĂ ALTCEVA ?!? Îşi mai aduce aminte cineva că e certat cu prietena, îşi mai aminteşte cineva crizele lu’ mă-sa sau că şefu’ e un jegos ?!? NU ! Eşti în lumea ta!
Cu cine iţi plângi amarul când echipa ta a fost furată iar ? Ce te face fericit după ce ţi-ai luat bătaie? “Măcar mai am fularul…” Poate cineva să înţeleagă asta ?!? Răspunsul îl ştim cu toţii!
Dar noi mai ştim ceva, orice s-ar întâmpla, fularul nostru iubit nu ne va trăda, NICIODATA ! Iar eu personal mai ştiu ceva şi o spun din tot sufletul: AM CEL MAI FRUMOS FULAR DIN LUME!
Scris de Laurenţiu în revista RomanianUltras nr.2 / 2004
Sursa :
RomanianUltras
